DIETA DUKAN/UTILE

  • Arhive

Cozonac cu stafide si merisoare

Am încercat diverse variante de cozonac, cu diverse umpluturi. Cel cu nucă rămâne preferatul meu, dar și varianta vpe care v-o propun astăzi nu e de lepădat. Și cu siguranță că vineri am să o pregătesc din nou.

Tot vine sărbătoarea de Paști așa că vă invit să încercați și voi această versiune de cozonac. Atenție, cu el îi răsfățați doar pe cei dragi din familie care nu sunt la dietă sau doar dacă țineți dieta Scara nutrițională a lui Dukan .

Faza Consolidare, Stabilizare definitivă

Ingrediente pentru aluat:

-240 ml lapte călduț

-2 oua

-120 g unt moale

-100 g zahăr

-1 plic zahăr vanilat/esență de vanilie/esență de cozonac

-1/2 lgt  sare

-550-575 g făină

-1 plic drojdie uscată

Ingrediente pentru umplutură:

-250-300 g stafide aurii

- 250-300 g merișoare

Ingrediente pentru uns:

-1 galbenuș

-3 lg lapte

-2-3 lg zahăr

Preparare aluat:

În mașina de făcut pâine se pun ingredientele în ordinea în care sunt trecute mai sus. Puneți mașina pe programul de frământare și dospire care dureaza în mod frecvent circa 1 oră și jumătate. Dacă îl frământați cu mâna îl lăsați aceeași durată de timp.

Între timp pregătiți stafidele și merișoarele. De fapt le puneți în apă la temperatura camerei pentru a se hidrata.

Dupa ce aluatul este frământat și dospit, se pune pe masă unsă cu ulei și se împarte în două.

Fiecare parte de coca se întinde cu mâna, iar peste ea se pune jumătate din cantitatea de stafide și jumătate din merișoare, iar apoi și se rulează.

Dacă vă ungeți mâinile cu puțin ulei va fi și mai ușor.

La fel procedam si cu cealalta parte de aluat.

Fiecare rulou se pune în tava indivuduală, unsă înainte cu ulei și tapetată cu făină. Se poate folosi și doar o tavă pătrată în care să puneți amândoi cozonacii.

Se pune tava la dospit încă 1 oră și 30 minute acoperiă cu un prosop de bucătărie curat.

Inainte de a se da la cuptor, se ung cu un galbenuș de ou amestecat cu 3 linguri de lapte, iar apoi se presară zahărul deasupra.

 Se da la cuptor la 180 grade pentru cca 40-45 minute, sau până se rumenește. Se scot din tavă cât încă sunt calzi și se lasă la răcit acoperiți cu un prosop.

Poftă bună!

 

Print Friendly
Share
this article on Facebook
Cursuri IT acreditate

S-ar putea sa iti placa si: