DIETA DUKAN/UTILE

  • Arhive

Prajitura “Felie de lapte”

Idea mi-a venit în timp ce băiețelul meu mânca un astfel de desert, așa că m-am dus direct în bucătărie și rezultatul îl vedeți. Și e tare bun! De fapt cu dreapta scriu rețeta ptr voi și cu stânga mănânc o felie mare. E o rețetă dukan pe care v-o recomand și sper să o încercați. Merge și în atac dacă nu puneți cacao în blat.

Faza Croazieră (PL, PP), Consolidare, Stabilizare definitivă

Porții pentru 2 zile

Ingrediente ptr. blat:

-2 ouă întregi + 2 gălbenușuri

- 4 lg tărâțe de ovăz

- 4 lg de lapte praf degresat

- 150 g iaurt degresat

- 3-4 lg îndulcitor (după gust)

-1 lg cacao

-opțional – 2 lg de amidon de porumb (eu nu am pus, dar dacăvoi vreți puteți pune)

Ingrediente pentru cremă:

-2 albușuri

- 250 g quark

- 4 lg îndulcitor (după gust)

- esență de vanilie (după gust)

- 4 foi de gelatină

- 5 lg de lapte degresat

Preparare blat: separăm ouâle întregi, iar albușurile le batem spumă tare. Cele 4 gălbenușuri le amestecăm cu iaurtul, tărâțele, laptele praf degresat, îndulcitorul și lingura de cacao. Încorporăm albușurile spumă în această compoziție. Întindem compoziția pe foaia de copt din tavă, rezultând o foaie de circa 35 x 45 cm. Introducem tava în cuptorul încins la 180 grade și coacem circa 15 minute.

O lăsăm la răcit și ne ocupăm de cremă. Punem foile de gelatină la hidratat. Într-un bol amestecăm quarkul cu îndulcitorul și esența de vanilie. Încălzim cele 5 lg de lapte și dizolvăm gelatina hidratată în el. Adăugăm gelatina peste quark și omogenizăm.  Batem albușurile spumă tare și le încorporăm ușor în compoziția de quark. O lăsați 5-10 minute în frigider înainte de a o întinde pe foaie.

După ce s-a răcit desprindem cu atenție foaia de pe hârtia de copt și o tăiem în două bucăți egale. Ungem cu crema prima foaie iar apoi punem cea de a doua foaie. Se dă la frigider (unde se și păstrează) pentru cel puțin 2 ore înainte de a o consuma.

Poftă bună!

Print Friendly
Share
this article on Facebook
Cursuri IT acreditate

S-ar putea sa iti placa si: