DIETA DUKAN/UTILE

  • Arhive

Tort de turta dulce cu crema de branza si cafea (fara tolerate)

Tortul acesta a plecat de o fotografie. Mihaela (se știe ea care) întreba dacă se poate ”dukaniza” tortul respectiv din imagine. I-am răspuns și eu, printre altele, că dacă tot avem rețetă de turtă dulce dukan de ce să nu putem face și un tort cu turtă dulce.

Și cum nu imi place să trag de timp m-am apucat de treabă. E un tort gustos și care nu îngrașă! Iar dacă folosim deja celebra făină de konjac (o gasiti pe www.nosugarshop.ro) atunci e și mai minunat deoarece se poate consuma începând cu prima fază a dietei dukan.

Faza: Atac, Croazieră (PP, PL), Consolidare, Stabilizare definitivă

Scara nutrițională – începând de Luni

Ingrediente blaturi:

-6 ouă

- 4 lg tărâțe de ovăz

-6 lg lapte praf degresat

-3 lgt făină de konjac (cred că merge înlocuită cu circa 4 lg amidon de porumb)

-50 ml lapte degresat

- 5 lg eritritol (îndulcitor)

-1 lgt praf de copt

-1 lgt esență de unt

- 3 lgt mix de scorțisoară, anason, nucșoară, cuișoare, cardamon (luați condimentele separate și faceți voi mixul – cele mari le râșniți pudră) – sau după gust

Ingrediente crema de brânză:

-750 g brânză cremoasă

- 4-5 lg eritritol (îndulcitor)

- 30 ml cafea espresso

-20 ml lapte degresat

- 6 foi gelatină

- 1 lgt esență unt

Preparare blat:

Să vă spun cum am făcut și cum aș mai face data viitoare. Eu am făcut toată compoziția odată și pentru că aveam doua 2 tăvi am zis că o împart în două și ies două blaturi mai înalte pe care apoi să le tai, rezultând 4 bucăți blat. Data viitoare vreau însă să împart compoziția în trei (fac pe rând) și coc 3 blaturi separate. Voi puteți alege ce variantă doriți.

Indiferent de cum alegeți prepararea blatului este identică (împărțiți doar ingredientele în 3 părți egale).

Mai întâi separăm 3 ouă. Albușurile le punem deoparte și le batem spumă tare cu puțină sare. De ce nu batem spumă toate cele 6 albușuri? Simplu. Pentru că ne dorim un blat mai tare, asemănător turtei dulci și nu unul aerat ca de chec.

Cele 3 gălbenușuri rămase împreună cu cele 3 ouă întregi se pun într-un bol separat și se adaugă peste laptele degresat și făina de konjac. Mixăm cu telul compoziția circa 3-4 minute până se îngroașă bine de tot. Cine considera ca sunt prea multe galbenusuri mai poate renunta la o parte din ele.

Adăugăm apoi tărâțele, praful de copt, laptele praf și îndulcitorul. Rezultă o compoziție destul de compactă. Peste aceasta turnăm spuma de albușuri și omogenizăm compoziția.

În final adăugăm și esența de unt și mixul de condimente de turtă dulce. Împărțim în 2 sau 3 părți egale și coacem blaturile circa 30 minute (testul scobitorii merge și aici) la 180 de grade. Tava folosita de mine are in jur de 18-20 cm in diametrul, deci cantitatile se preteaza la o tava mai ingusta nu foarte mare. Le lăsăm la răcit.

Ce am observat eu de când folosesc făina de konjac și eritritol e faptul că blaturile se ”bronzează” mai repede. Nu știu însă de la care din cele două.

Preparare cremă de brânză:

Aici puteți jongla cum vreți voi. Dacă nu vreți combinația turtă dulce/cafea atunci puteți schimba cu turtă dulce/vanilie, turtă dulce/portocale etc. Sau în loc de cremă de brânză puteți pune o budincă preparată de voi. E după preferințe.

Cum se prepară?

Se pun mai întâi foile de gelatină la hidratat. Dacă nu știți cum atunci aveți filmul ăsta. Dacă nu aveți foi atunci să știți că 6 foi sunt echivalentul unui plic de gelatină pudră.

Cafeaua și laptele se amestecă și se încălzesc suficient ca să se poată dizolva în ea gelatina hidratată. O adăugăm apoi peste brânză, omogenizăm compoziția și punem și restul ingredientelor.

Asamblăm apoi tortul, un blat, un strat de cremă și tot așa. Se dă la rece pentru minim 2 ore.

Blatul se poate însiropa cu lapte călduț amestecat cu niște îndulcitor, pentru cine îl preferă așa.

Delicios și foarte aromat! Este un tort în ton cu sărbătoarea de Crăciun care urmează!

Sper să vă placă și vouă!

Poftă bună!

Print Friendly
Share
this article on Facebook
Cursuri IT acreditate

S-ar putea sa iti placa si: