DIETA DUKAN/UTILE

  • Arhive

Budinca cu dovlecei

Dovleceii sunt la îndemâna noastră mai mereu, așa ca eu îi folosesc destul de des fie la ciorbe, fie în mâncăruri. De data asta însă am primit o rețetă de la una dintre fetele care urmăresc pagina de Facebook și am adaptat-o pentru dietă și am pus-o în aplicare. Mulțumesc Laura M. pentru rețetă, este delicioasă!

Așa că iat-o pe site, proaspătă și gustoasă!

Faza Croazieră (PL), Consolidare, Stabilizare definitivă

Scara nutrițională – începând cu Marți

Ingrediente:

-2 dovlecei mai mari

- 2 ouă

- 150 g brânză degresată

- ½ legătură mărar verde

- 1 lg amidon de porumb

-  sare, piper

- 1 lgt ceapă deshidratată

- ¼  lg bicarbonat

- 50 g cașcaval degresat ras (rețeta AICI)

Preparare:

Dovleceii se curăță de coajă și se dau prin răzătoarea mare. Se sărează și se pun într-o sită unde se lasă la scurs circa 20 minute.

Ulterior se storc și se pun într-un vas împreună cu restul de ingrediente.

Se amestecă compoziția și se pune într-un vas rezistent la cuptor. Se introduce în cuptorul încins la 180 de grade și se coace circa 30 minute. Se scoate vasul, se pune cașcavalul ras și se introduce înapoi în cuptor pentru încă 10-15 minute. Dacă nu vreți să iasă gratinată budinca atunci nu mai puneți cașcavalul.

Se consumă rece!

Poftă bună!

Print Friendly
Share
this article on Facebook
Cursuri IT acreditate

S-ar putea sa iti placa si: