DIETA DUKAN/UTILE

  • Arhive

Pui in stil spaniol

Din nou o rețetă care se poate consuma începând cu faza de atac. Știu cât de dificile sunt zilele acestei faze, precum și cele de PP și de aceea încerc să vă propun cât mai multe rețete dukan pentru aceste zile.

Faza Atac, Croazieră, Consolidare, Stabilizare definitivă

Porții  - 3-4

Ingrediente:

-6-8 pulpe superioare de pui

- 1 ceapă mică (dacă sunteți la atac sau croazieră PP) sau 2 cepe pentru celelalte faze (PL, consolidare, stabilizare)

- 2 lgt paprica de ardei

- sucul de la un sfert de lămâie (dacă sunteți la atac sau croazieră PP) sau coaja și sucul de la jumătate de lămâie (PL, consolidare, stabilizare)

- ½ legătură de pătrunjel verde

- 200 ml supă de carne (sau apă)

- 1 lgt de ulei de măsline (fără dacă sunteți la atac)

- sare, piper

Curățați pulpele de pui de piele și de eventuala grăsime. Ceapa o tăiați julien și o puneți într-un bol alături de pătrunjelul verde tocat fin, sucul și coaja de lămâie, paprica, sarea, piperul și uleiul de măsline. Amestecați bine și adăugați pulpele de pui. Ungeți bine carnea cu această compoziție. Puneți totul într-un vas yena sau o tavă și turnați peste supa de carne (iese mai gustoasa decât cu apă).

Introduceți în cuptorul încins la 180 de grade pentru 45-50 minute. Pe parcursul șederii în cuptor întoarceți cel puțin de 2 ori bucățile de pui în vas. Puiul se frăgezește, iar aroma discretă de lămâie îi dă o savoare aparte.

Rețineți că dr. Dukan permite utilizarea cepei, patrunjelului verde, a cojii și sucului de lămâie pe post de condiment, atât în atac, cât și la PP. (pentru zilele din atac sau de PP , daca nu vreti sa “exagerati” cu ceapa consumați doar puiul și eventual puțin sos (ca în foto de mai jos).

Poftă bună!

Pentru această rețetă m-am inspirat dintr-o rețetă găsită pe unul dintre site-urile dukan, de aici și numele folosit.

Print Friendly
Share
this article on Facebook
Cursuri IT acreditate

S-ar putea sa iti placa si: