DIETA DUKAN/UTILE

Legumele si proprietatile lor (partea I)

vegetables-fruits

De cand suntem mici am tot auzit cât de bine este să consumăm legume și fructe crude sau preparate sub diverse forme. Și întradevăr așa e! Cei care consumă legume au foarte multe beneficii din punct de vedere al sănătății, cum ar fi reducerea riscurilor de apariție a bolilor cronice. Atenție însă, ne referim în special la legumele ”bio”, cele care cresc în grădină și nu sunt stropite cu nicio substanță. Știu, sunt foarte greu de procurat, le găsim numai în sezon și tocmai de aceea trebuie să profităm cât timp sunt pe tarabe vara și toamna.

Legumele conțin apă cam în aceeași proporție ca și corpul uman. Consumate cu consecvență stimulează memoria, ajută digestia, combat depresia, sunt anticancerigene și remineralizante, tonifică organismul și adesea au ajutat la vindecări miraculoase.

Soiuri clasificate în grupe biologice și familii:

- cu frunze verzi: salata verde, spanac, sfecla de zahăr;

- plante crucifere (care au petalele și sepalele dispuse în formă de cruce): varza, conopida, varza de Bruxelles, broccoli;

- cucurbitacee (familii de plante dicotiledonate erbacee care au fructul cărnos și coaja tare): dovleac, castravete, dovlecel;

- rădăcinoase: cartofi, cartofi dulci;

- tulpini comestibile de plante: țelina, sparanghel;

- genul Allium: ceapa, usturoi;

Roșiile de gradină le găsim de obicei pe tarabele din piață în timpul verii, dar și toamna, nu au o formă perfectă, dar au o aromă mai placută decât cele aduse din alte țări. Sunt cele pe care le știm de demult, cu un gust mai apetisant și un efect mai tolerant asupra organismului, dar și o compoziție care le recomandă ca pe cele mai apreciate legume ale verii. Conform WHFood, doar 100 de grame de roșii asigură 40% din necesarul zilnic de vitamina C, 15% din doza zilnică de vitamina A, 8% din cantitatea de potasiu și 10% din cantitatea recomandată de fier. În plus, conțin licopen, pigmentul roșu care dă culoarea tomatelor și care este un antioxidant ca o pilulă de sănătate pentru organism. Roșiile protejează inima de bolile cardiovasculare, prin potasiu, niacina, vitamina B6 și acidul folic pe care le au în conținut. Niacina, cunoscută și sub denumirea de vitamina B3 sau vitamina PP, este folosită de mulți ani pentru a ține în frâu nivelul colesterolului din sânge.

Pe de alta parte, o dietă bogată în potasiu, un alt nutrient ce se găsește din abundență în roșii, reduce tensiunea arterială și riscurile de apariție a bolilor cardiovasculare.
Le puteți consuma crude în salate, pot fi gătite în diverse supe/ciorbe, mâncăruri etc., ele păstrându-și beneficiile și atunci când sunt gătite.

Castravetii. Vă mai amintiți de celebra replică a lui Piersic ”castravetele sunt o plantă dicotiledonata, din familia cucurbitaceelor, care conține 90% apă”? Cred că așa era, asta dacă nu cumva m-a lăsat memoria. Au fost primele informații despre castravete. Între timp am aflat mai multe.

Castraveții sunt aliment-medicament, dar și un produs cosmetic natural de excepție. Datorită calităților sale terapeutice, castravetele poate fi folosit ca remediu natural în tratarea intestinelor iritate, a reumatismului și gutei, constipației, arsurilor solare. Un singur castravete conține vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, acid folic, vitamina C, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu și zinc.

Fiind un bun laxativ, castravetele contribuie la eliminarea toxinelor din organism. Se consumă crud în salate, dar există și variant în care îl consumăm murat în oțet.

Ardeii pot avea culori diferite (galben, verde, rosu sau portocaliu). Culoarea indică de fapt cantitatea de capsaicină – principala substanță activă din ardei. Cei roșii, și mai ales cei iuți sunt mai bogați în capsaicină compartiv cu ceilalti, dar toti ardeii, indiferent de soi si culoare sunt foarte buni pentru sănătate, având unele dintre cele mai bune substanțe nutritive disponibile natural.

Este bogat în vitaminele A, C, E, K si B6, acid folic, precum și potasiu. Pe de altă parte, acest aliment are un conținut redus de grăsimi saturate, colesterol și sodiu.

Pot fi consumati cruzi în salate sau gătiti în ciorbe sau diverse mâncăruri, dând o savoare aparte acestora.

Dovleceii sunt foarte bogați în apă, cam 95% din masa lor, dar pulpa și, mai ales, coaja conțin mari cantități de vitamina B9, vitamina A, magneziu, fosfor și potasiu, fibre alimentare. Sunt foarte eficienți în curele de slăbit și poate fi consumat în orice cantitate, singura grijă fiind modul în care este preparat.

Se consider că dovleceii au cele mai bune efecte terapeutice atunci când sunt consumați în stare crudă, însă acest lucru se întamplă mai rar. Prin fierbere sau prăjire, dovleceii își pierd o parte din principiile active. Rămân însă fosforul, magneziul, potasiul, fibrele alimentare.  .
Vinetele fac parte din categoria legumelor despre care nutritioniștii susțin că previn apariția unor grave probleme de sănătate, cum ar fi bolile hepatice, cancerul, anemia, osteoporoza, afecțiunile cardiace sau degenerative, cum ar fi maladia Alzheimer.

Au un conținut ridicat și o valoare calorică foarte mică, de numai 18%, astfel încât vinetele sunt recomandate în curele de slăbire. Apa pe care o conțin stimulează detoxifierea organismului, iar fibrele potolesc foamea rapid și mențin digestia bună. Pentru că au un conținut redus de zaharuri, vinetele pot fi incluse în meniul persoanelor care suferă de diabet.

Surse:

http://www.gradinamea.ro/Legume_si_fructe_sanatoase_pentru_organism_7159_545_1.html

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/legume/afla-totul-despre-rosii-la-ce-sunt-bune-si-de-ce-boli-te-scapa-1027883

http://gradina.acasa.ro/legume-114/13-lucruri-uimitoare-despre-castraveti-13450.html#ixzz2IsiuD1gw

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/legume/cum-ajuta-legumele-organismul-uman-1182135

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Print Friendly
Share
this article on Facebook

2 Responses to Legumele si proprietatile lor (partea I)

  1. ramona spune:

    buna! as dori sa stiu daca putem consuma soia? pe unul din site-urile dedicate dietei se spune ca da, au proteine multe si grasimi zero, dar as vrea sa stiu daca ai consumat. am gasit si soia boabe si sincer as vrea sa stiu daca pot sa le mananc si cand (pp, pl)? multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

What is 19 + 11 ?
Please leave these two fields as-is:
IMPORTANT!(Pentru a putea posta comentariul trebuie sa rezolvati urmatoarea operatie aritmetica) :-)