DIETA DUKAN/UTILE

  • Arhive

Jeleu de dovleac

Declar deschisă săptămâna rețetelor care au bază dovleacul. Mi-am propus ca în fiecare zi a acestei săptămâni să vă dau câte o rețetă, în special desert, cu aceasta. Mie îmi plac rețetele care au la bază dovleacul copt, iar dacă are și puțină scorțisoară e excelent. În cazul în care sunteți la dietă dovleacul are avantajul că poate fi folosit în foarte multe rețete de desert.

Astăzi începem cu o rețetă simplă, care are la bază piureul dulce de dovleac.

Faza Croazieră (PL), Consolidare, Stabilizare definitivă

Scara nutrițională – începând de Marti

Ingrediente:

-2 căni piure de dovleac (cani normale, nu din cele mari)

- 6 foi de gelatină

- 4-5 lg îndulcitor pudră (sau după gust)

- 1 ½ lgt scorțișoară (sau mai puțin, în funcție de gusturi)

- 10-12 bucăți mini madlene (rețeta AICI)

Preparare:

Pentru piureul de dovleac nu trebuie decăt să tăiați dovleacul în patru și să îl puneți la copt în cuptor (sau se poate tăia cubulețe, acoperi vasul și pus la microunde). După ce s-a copt îl scobiți așa cald și îl băgați în blender. Puneți într-un bol două căni din piureul astfel obținut.

Puneți gelatina la hidratat și apoi o scoateți din apă și o scurgeți bine, după care o turnați peste piureul de dovleac încă fierbinte și amestecați pentru ca gelatina să se topească (dacă aveți impresia că nu ajunge gelatina pentru a întări piureul puteți suplimenta cu încă 1-2 foi în funcție de caz).

Adăugați îndulcitorul și scorțișoara și amestecați.

În forma sau formele pregătite anterior (de preferat din silicon ca să îl puteți scoate mai ușor, dar merge mâncat și direct din boluri), puneți 2-3 mini madlene și apoi turnați deasupra piureul de dovleac.

Dați formele la rece în frigider pentru cel puțin 4-5 ore și apoi le puteți savura cu cea mai mare plăcere.

Poftă bună!

 

Print Friendly
Share
this article on Facebook
Cursuri IT acreditate

S-ar putea sa iti placa si: