DIETA DUKAN/UTILE

  • Arhive

Desert cu mascarpone si fructe la borcan

M-am îndragostit total de combinația asta de cremă de mascarpone și fructe. În plus faptul că se prepară atât de ușor și nu are nevoie de cuptor o face rețeta ideală, mai ales pe căldurile acestea. Mai am doi fani în casă și anume soțul și băiatul. Cu excepția weekendurilor în care am fost plecați am tot repetat rețeta în diverse combinații de fructe.

În cazul dietei dukan poate fi o reteta dukan ce se consumă în consolidare și stabilizare la clasic sau duminica în cazul în care țineți Scara nutrițională.

De ce la borcan? Poate aveți drum la picnic și se transportă în felul asta foarte ușor sau poate pur și simplu vreți să faceți porții bine stabilite de la început. Puteți la fel de ușor să tranformați rețeta într-un delicios tiramisu la borcan.

Faza Consolidare (masa de sărbătoare), Stabilizare

Scara nutrițională – Duminica

Ingrediente (pentru 4 borcane):

-12 pișcoturi

- 200 g mascarpone

-200 g frișcă lichidă

- 200 g zahăr pudră (se poate folosi și îndulcitor)

- esența de vanilie

- fructe la alegere (merg capșuni, zmeură, piersici, caise, cireșe, vișine, banane etc)

- sucul de la jumătate de portocală mai mare sau cafea

- 2-3 lg de zahăr pudră (pentru fructele mai acrișoare)

- 4 borcane (merg și pahare sau cupe dacă doriți)

Preparare:

Pentru cremă amestecăm mascarpone cu zahărul pudră, adăugăm esența de vanilie și frișca lichidă și apoi mixăm până se întărește frișca.

Pișcoturile le rupem bucăți, apoi le înmuiem în sucul de portocală sau în cafea și trecem la asamblat.

Punem un strat de pișcoturi, apoi unul de fructe (dacă sunt fructe mai mari le tăiați felii)  și crema. Repetăm încă odată operațiunea și procedăm la fel cu toate borcanele.

După ce e gata îl lăsăm în frigider cel puțin 2 ore să se așeze.

Este o retetă absolut delicioasă și sper să o încercați și voi.

Poftă bună!

Print Friendly
Share
this article on Facebook
Cursuri IT acreditate

S-ar putea sa iti placa si: