DIETA DUKAN/UTILE

  • Arhive

Prajitura After Eight

Să vă spun că ciocolata mea preferată este After Eight? Mai bine nu vă spun că sunteți la dietă. Așa că în loc de ciocolată ne putem răsfăța cu o prăjitură cu aromă fină de mentă. O rețetă dukan pe care o puteți încerca cu încrede și sigur o să vă placă și vouă. În plus știti că nu îngrașă deloc.

Faza Croazieră (PP, PL), Consolidare, Stabilizare definitivă

Ingrediente blat (tavă ptr chec, 23X10 cm):

-3 ouă

- 1 plic de budincă de cacao (sau vanilie la care adăugați voi 2 lgt de cacao) sau 30 g amidon de porumb și cacao

- 6 lg lapte praf degresat (dacă nu aveți atunci înlocuiți cu 4 lg tărâțe de ovăz și 2 lg tărâțe de grâu măcinate fin)

- îndulcitor după gust

- esență de vanilie

- 1 lgt praf de copt

Ingrediente sirop:

-50 ml apă fierbinte

- 1 lgt esență de mentă

- 2 lg îndulcitor pudră

Ingrediente cremă:

-500 g quark

- îndulcitor după gust

- esență de mentă după gust

- 5 lg lapte degresat

- 3 foi de gelatină

Preparare blat. Albușurile se bat spumă tare cu puțină sare. Adăugăm gălbenușurile, mai mixăm puțin și apoi restul ingredientelor le punem pe rând amestecănd de sus în jos cu lingura de lemn (budinca praf,laptele praf degresat, îndulcitorul, praful de copt și esența). Se toarnă compoziția în tavă și se introduce în cuptorul încins la 180 de grade pentru circa 20-25 minute (testul cu scobitoarea). Se lasă la răcit apoi se taie în două și se însiropează (siropul îl pregătim din apa fierbinte, esența de mentă și îndulcitor).

Preparare cremă. Mai întâi punem foile de gelatină la hidratat. Quarqul se amestecă cu îndulcitorul și esența de mentă. Încălzim laptele degresat și diluăm foile de gelatină hidratate în el. Turnăm gelatina peste quark și omogenizăm. Pentru culoare eu am pus puțin colorant alimentar verde.

Asamblare. În tava în care am copt blatul punem mai întâi o foaie de blat, turnăm apoi jumătate din cremă, punem deasupra cealaltă foaie de blat și apoi restul de cremă. Se introduce la frigider pentru cel puțin 2-3 ore și apoi se consumă cu plăcere.

Poftă bună!

 

 

Print Friendly
Share
this article on Facebook
Cursuri IT acreditate

S-ar putea sa iti placa si: