DIETA DUKAN/UTILE

Supa crema de rosii

Știu ca a trecut vara și au trecut și roșiile gustoase, dar pe ici colo mai găsim câteva întârziate prin piețe. Dacă nu, atunci ne multumim și cu cele care se găsesc de acum încolo pe tarabe sau în supermarketuri. Ideea este că orice prânz, dukan sau nu, trebuie să conțină și o supă sau o ciorbă, nu-i așa? Și ca să diversificăm sunt binevenite și supele cremă.

Faza Croazieră (PL), Consolidare, Stabilizare definitivă

Ingrediente:

-300 g roșii

- 1 morcov

- 1 ceapă

- ½ țelină

- 1 cățel usturoi

- 4-5 frunze de busuioc verde

- sare, piper

Preparare. Morcovii, ceapa și țelinale tăiem cubulețe și le punem în oală cu o cană de apă (sau dacă doriți le stropiți cu puțin ulei de măsline și le ”căliți” puțin înainte). Le lăsăm să fiarbă 10 minute apoi adăugăm roșiile (cherry le-am pus întregi, cele clasice le-am tăiat în patru).

Acoperim cu apă legumele și le lăsăm la fiert la foc mic circa 20-30 minute (până se fierb, în funcție de foc). După ce au fiert stingem focul, adăugăm condimentele și busuiocul și lăsăm să stea cu capac încă 10 minute. Turnăm în blender și pasăm cât de fin dorim. Se consumă caldă cu turtițe.

Poftă bună!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Print Friendly
Share
this article on Facebook
S-ar putea sa iti placa si:

9 Responses to Supa crema de rosii

  1. Adry Ana spune:

    Arata f bine o sa o fac maine cand am pl, numai ca am o problema ..de cateva zile nu mai am pofta de mancare . Ieri am mancat o data mai mult fortat si nu inteleg de ce . A aparut si constipatia .. am incercat svelaflor si ceai de crusin si nu au avut niciun efect. Ma puteti ajuta cu un sfat? Multumesc

  2. Vivienne spune:

    Usturoiul se pune la sfârșit,odată cu busuiocul?

  3. Dica spune:

    Extraordinar de gustoasa!!!!

  4. Alina spune:

    Pot sa o fac cu mixerul daca nu am blender?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

What is 16 + 19 ?
Please leave these two fields as-is:
IMPORTANT!(Pentru a putea posta comentariul trebuie sa rezolvati urmatoarea operatie aritmetica) :-)