DIETA DUKAN/UTILE

  • Arhive

Tort “Pofta Anei” (fara tolerate la baza)

Știu că poate suna foarte ciudat numele acestui tort, dar am să vă explic povestea lui (a numelui). Am vrut neapărat să încerc un tort cu cremă în care să nu folosesc tolerate și cum aveam la îndemână făina de konjac nu am mai avut răbdare și m-am pus pe treabă. Am terminat tortul, l-am degustat..rezultatul foarte bun. Numai că din anumite considerente (post) nu am putut să ma bucur de el și atunci am hotărât să îl dau mai departe fetelor care țin dietă și stau prin zonă cu mine. Ana și Anca au fost cele care și l-au dorit mult, însă Ana ar fi ajuns seara târziu..așa că a renunțat și a rămas doar cu pofta de tort. Și de aici ”Pofta Anei”. Anca în schimb l-a savurat chiar cu prea multă poftă și m-am bucurat foarte tare că i-a plăcut.

Dacă nu aveți făină de konjac faceți blatul cu ce aveți la îndemână (tărâțe), puneți o budincă deasupra și gata.

Rezultatul însă folosind făina de konjac chiar a fost deosebit…Blatul…foarte interesant la gust…Crema aerată…De senzație.

Dacă nu puneți fructe se poate consuma din atac în dieta dukan (sau începând de Luni în Scara nutrițională) și poate fi consumat într-o singură zi. Cu fructe doar din Consolidare in dukan clasic sau incepand de Miercuri in Scara nutritionala.

Faza Atac, Croazieră (PP, PL), Consolidare, Stabilizare definitivă

Scara nutrițională – începând de Luni

Ingrediente bază:

-4 albușuri + 1 gălbenuș

- 1 lgt cu vârf făină de konjac

- 2 lg tărâțe de ovăz

- 2 lg lapte praf degresat

- 4 lg eritritol (îndulcitor)

- 1 lg esență de nuci

- 1 lgt esență de unt

- 1 lgt praf de copt

Ingrediente sirop:

-30 ml lapte degresat

- 2 lg eritritol (îndulcitor)

- 1 lgt esență de nuci

Ingrediente cremă:

-3 gălbenușuri

- 500 ml lapte degresat

- 1 lgt făină konjac

- 5 lg eritritol (îndulcitor)

- esență de vanilie

- 4 foi gelatină

Ingrediente topping:

-200 g vișine

-2 lg eritritol (îndulcitor)

- ½ lgt făină de konjac

Preparare bază:

Vă rog să urmați pașii exact așa cum sunt descriși. Punem albușurile într-un bol împreună cu făina de konjac (foto 1) și batem cu telul până se face o spumă densă (foto 2). Atenție, nu batem albușurile simple pentru că nu vrem să iasă un blat foarte aerat! Adăugăm apoi în spumă gălbenușul amestecat cu esențele și mai mixăm pană se omogenizează.

Scoatem telul și apoi amestecăm cu o lingură, adăugând pe rând tărâțele de ovăz, laptele praf, îndulcitorul și praful de copt (foto 3).

Punem compoziția într-o tavă rotundă (foto 4) și introducem în cuptorul încins la 180 de grade pentru circa 25 minute pâne se rumenește blatul (foto 5).

Lăsăm să se răcească.  Ulterior îl însiropăm cu laptele (fierbinte) amestecat cu îndulcitor și esență.

Preparare cremă:

Gălbenușurile împreună cu 50 ml lapte degresat și făina de konjac (foto 1) se bat cu telul. Vedeți în foto 2 cât de mult s-a umflat compoziția. Între timp restul de lapte împreună cu îndulcitorul și esența de vanilie se pun la fiert. Când începe să fiarbă laptele se toarnă compoziția de gălbenușuri peste acesta. Se lasă la fiert la foc mic amestecând mereu până se îngroașă crema precum o budincă. Luăm crema de pe foc.

Hidratăm foile de gelatină în apă pentru 5 minute, le scurgem de apă și le turnăm peste crema fierbinte amestecând până se dizolvă.

Crema caldă se toarnă peste blatul răcit in tava in care ati copt blatul. Teoretic se dă la rece și avem un tort fără tolerate.

Dacă vreți să folosiți fructele faceți în felul următor. După ce ați pus crema pe blat adăugați din loc în loc câteva vișine și dați la frigider (foto 4). Cel mai bine ar fi să stea peste noapte la rece pentru a se întări crema cum trebuie.

Restul de vișine (și dacă e cazul și niște apă), plus îndulcitor se pun într-o cratiță pe foc. După ce lasă sirop adăugați făina de konjac și amestecați în fructe până dă în clocot și se îngroașă siropul. Se lasă la răcit și se toarnă peste feliile de tort.

Și asta e tot! Un tort delicios care poate fi adaptat după gustul fiecăruia dintre voi.

Poftă bună!

 

 

 

 

 

Print Friendly
Share
this article on Facebook
Cursuri IT acreditate

S-ar putea sa iti placa si: