DIETA DUKAN/UTILE

  • Arhive

Budinca cu paste si branza dulce

Vă propun de data asta o rețetă dukan care la bază pastele shirataki. Vă reamintesc că sunt singurele paste pe care doctorul Dukan le permite în dieta sa. Dacă nu sunteți la dietă puteți face rețeta cu paste clasice și brânză mai grasă. O să iasă un deliciu indiferent care variantă o pregătiți.

Faza Atac, Croazieră (PP, PL), Consolidare, Stabilizare definitivă

Ingrediente:

-1 pachet paste Shirataki Konjac (220 g are al meu)

- 250 g brânză degresată

- 100 g iaurt degresat

- 2 ouă

- 3-4 lg îndulcitor pudră (după gust)

- 3 lg goji

- esență de rom

-esenta de vanilie

- 1 lgt coajă de lămâie rasă

Fructele goji le punem la hidratat în apă la temperatura camerei împreună cu esența de rom. Ele pot fi opționale dacă sunteți la atac și nu doriți să le consumați.

Pastele le spălați în 2-3 ape (acestea erau si înnodate, prin urmare le-am deznodat). Apoi puneți apă la fiert și când fierbe le puneți și pe ele și le dați în clocot 5-10 minute. Va recomand sa taiați pastele înainte astfel încât să aibă 3-4 cm lungime. Eu nu le-am tăiat și mi-a fost mai greu apoi când am tăiat feliile de budincă.

În timp ce clocotesc pastele bateți ouăle și apoi le amestecați cu brânza și iaurtul degresat. Adăugăm fructele goji hidratate și scurse de apă și îndulcitorul pudră. Omogenizăm compoziția. Dacă doriți puteți pune în compoziție și niște esență de vanilie, dacă nu atunci adăugați doar coaja de lămâie rasă.

Turnăm compoziția într-un vas de yena sau de silicon. Compoziția merge într-un vas mic, al meu are 15 x 15 cm, iar budinca a avut cam 3,5 cm înălțime. Se introduce în cuptorul încins la 180 grade și se ține circa 50-60 minute (până prinde o crustă deasupra).

E un deliciu de budincă și sper să vă placă!

Poftă bună!

Print Friendly
Share
this article on Facebook
Cursuri IT acreditate

S-ar putea sa iti placa si: