DIETA DUKAN/UTILE

  • Arhive

Care este ritmul de slabire in faza de Croaziera?

Dieting1

Multă lume care a intrat în faza de Croazieră s-a ciocnit de  o fază de platou. Venind din Atac unde ritmul de slăbire este unul alert, faza de Croazieră mai ales la începuturile sale poate fi o dezamăgire pentru unele persoane. Introducerea legumelor presupune și un aport suplimentar de apă, ceea ce face ca în unele cazuri acul cântarului să nu se miște. Nu este însă cazul să renunțați la dieta Dukan. Trebuie să înțelegeți mai degrabă cum funcționează și să continuați regimul fără să vă abateți de la principiile lui.

Dar totuși, ce se întâmplă în faza de croazieră și la ce pierdere de greutate să ne așteptăm?

Doctorul Dukan spune că ”dacă surplusul este foarte mare, de ordinul a 20 de kg sau mai mult, este dificil de stabilit numărul de kilograme pierdute”, însă din experiența acestuia ritmul va fi de 1 kilogram pe săptămână.

La persoanele care au de dat jos multe kilograme, ritmul de slăbire poate fi și de 1 kilogram și jumătate pe săptămână la începerea regimului, astfel încât se pot pierde 10 kg în primele două luni.

După această perioadă curba ponderală coboară deoarece metabolismul intră într-o fază de apărare. Cu toate acestea, se poate scădea în continuare în jur de 1 kg pe săptămână, apoi sub un kilogram pe săptămână ajungând chiar la perioade numite ”platou” sau de stagnare. Trebuie să mai rețineți faptul că organismul cedează mai mult mai ușor primele kilograme, dar se încăpățânează să renunțe la ultimele deoarece vede acest lucru ca pe o golire a rezervelor sale, adică, mai simplu spus ca pe o amenințare.

Acestea sunt cele mai periculoase momente, în care este pusă la încercare voința celui care urmează acet regim. Așa cum spuneam este important să nu abandonați dieta!

Este momentul în care pierderea primelor 10 kilograme aduce o îmbunătățire reală a stării generale de sănătate, a formei fizice, o talie mai subțire, 1-2 sau mai multe numere în minus la haine etc. Pe acest fond și folosindu-se de argumentul ”numai odată” determinarea de până atunci cedează locul abandonului, urmat de reluari drastice ale regimului, fapt care creează o situație haotică și amenințătoare. În aceste condiții, riscăm să ne culcăm pe o ureche, iar în final să abandonăm dieta. Statisticile spun ca una din două persoane renunță acum la dietă. Astfel apar trei situații:

-          Abandonarea regimului, care aduce după sine sentimentul de eșec. Acest lucru se reflectă într-o creștere rapidă în greutate și chiar depășirea greutății inițiale;

-          Autosesizarea – conștientizarea faptului că este important să continuăm dieta pentru a avez succesul așteptat;

-          Conștientizarea faptului că dieta nu mai poate fi urmată, dar se fac eforturile necesare pentru menținerea noii greutăți. Astfel se trece direct in faza de Consolidare și Stabilizare definitivă.

 Așadar, nu vă speriați de faza de Croazieră, nu abandonați și aveți încredere în dumneavoastră. De fiecare dată când simțiți că sunteți aproape de a ceda, vă invit să ne scrieți, să împărtășiți cu noi sau cu cei apropiați exepriența dvs. , să căutați susținere pentru a putea continua dieta.

 

Print Friendly
Share
this article on Facebook
Cursuri IT acreditate

S-ar putea sa iti placa si: