Pui Cacciatore
O rețetă dukan gustoasă, destul de ușor de preparat chiar și pentru începători. ”Cacciatore” înseamnă în limba italiană vânător. În bucătărie, expresia ”alla cacciatore” se referă la o mâncare preparată în stil vânătoresc, conținând roșii, ceapă, ierburi, ardei și vin. În mod tradițional această rețetă poate fi preparată cu pui sau iepure. Astăzi vă propun o rețetă de pui cacciatore, în stil dukan. Nu ezitați să o împărțiți cu familia pentru că sigur le va plăcea și lor.
Faza Croazieră (PL), Consolidare, Stabilizare definitivă
Porții – 3
Ingrediente:
-6 copănele de pui fără piele
- 1 lgt ulei de măsline (opțional)
- 2 fire de ceapă verde
- 4-5 căței de usturoi
- 2 ardei (roșu și verde)
- 50 ml vin roșu (tolerat la 3 lg/zi)
- 100 ml supă de pui
- 1 conservă de roșii bucăți (400 ml)
- 2 foi de dafin
- sare, piper
Preparare:
Copanele fără piele le punem într-o tigaie antiaderentă (opțional poate fi folosită lingurița de ulei de măsline). Întoarcem copanele pe fiecare parte și le lăsăm cam 1-2 minute, până își schimbă culoarea. Le scoatem din tigaie (2). În aceeași tigaie punem ceapa verde tăiată bucăți și ardeii fâșii. Le sotăm la foc mic circa 5 minute (3).
Adăugăm apoi supa de pui, vinul, usturoiul, conserva de roși, sarea, piperul și foile de dafin și lăsați la fiert la foc mic pentru circa 25-30 minute, sau până considerați că este gata (4,5). Este o rețetă delicioasă și cu siguranță o să vă placă propunerea mea dukan de astăzi.
astazi am facut..sunt super bune:)
Sa iti fie de bine!
extra -mega -buna.
:*
F.f.buna! Eu am doi copii si aceste retete sunt pentru toata familia. Multumesc!
Ma bucur sa aud ca pregatesti retetele pentru intreaga familie! :*
O reteta perfecta si pt iubita mea d 1an.mankam impreuna retetele tale dukan.pup
Ma bucur sa aud asta! :*
buna seara,
eu sunt in croaziera (:P). pot consuma in zilele de PL,da?! posibil sa nu ma fi facut inteleasa,sunt cam obosita si muuuult nedormita. deci : azi am mancat doar proteine. maine pot sa bag si legume. aveam in plan o salata mare cu piept de pui,rosii,ceapa verde….etc. dar arata f bine acest puisor si i ar sta tare bine in burta mea. multumesc.
Sa fii atenta ca scrie la fiecare reteta pentru ce faza e, si daca e de PP sau PL. Tot ce e cu legume din lista celor permise se poate consuma la PL.