Scara nutritionala – noua metoda dukan
Odată cu publicarea cărții ”Scara nutrițională” doctorul Pierre Dukan propune o variantă modificată a celebrei diete, mai facilă și adresată în special celor care vor să piardă mai puțin de 15 kilograme. Cele 15 kg nu se slabesc evident in 7 zile, ci se slabesc in timp. Dupa primele 7 zile se reia ciclul si tot asa pana se ajunge la greutatea dorita!
Avantajul acestei variante este acela că nu duce la frustrarea produsă de lipsa unor alimente. Pierderea in greutate se face in mod progresiv (conform unui studiu realizat pe perioada a doua luni, pierderea este de 700-800 g pe saptamana).
Este un principiu nou care se bazează pe introducerea treptată a alimentelor. Astfel nu va lipsi din meniul dumneavoastra saptamanal nicio grupa de alimente.
Pierderea în greutate este mai lentă, dar este una sigură, datorită reformulării primelor două faze din dieta dukan clasică – Atac + Croazieră – și creării unei singure faze diferențiată pe cele 7 zile ale săptămânii.
7 zile, 7 pași până se ajunge la greutatea dorită.
Luni
Proteine (carne roșie, carne de pasăre, pește, lactate degresate, ouă)
Este o zi asociată atacului, bazată pe consumul de proteine pure (carne, lactate degresate, ouă) consumate în cantități nelimitate.
Sport – 20 minute de mers rapid
Tărâțe de ovăz – 1,5 lg
Tolerate – 0
Băuturi – 2 l de apă minim (consum limitat de sare)
Exemplu de meniu:
Micul dejun
1 cafea (cu îndulcitor și lapte degresat)
+ omletă
Pranz
Gustare
1 felie de cheesecake fara blat
Cina
File de somon la dry cooker sau cuptor
Marți
Proteine+legume
O zi de PL clasică. Proteinelor pure li se adaugă legumele (usturoi proaspăt, sparanghel, vinete, broccoli, frunze de țelină, țelină, ciuperci, asmățui proaspăt, varza de Bruxelles, conopida, varza rosie, varza, dovleac, inima de palmier , castraveti, dovlecei, dovlecei, andive crud, spanac, fasole verde, legume mixte natura, salată, legume mixte conserve de legume, napi, ceapa, măcriș, pătrunjel, păpădie, praz, ardei rosu, ardei verde, dovleac, ridichi, roșii).
Limitați consumul de morcovi, sfeclă și anghinare, fără însă a le exclude din alimentație.
De consumat praz (bogat în vitaminele A si C) stimulează eliminarea apei și oferă puține calorii cu 25kcal la 100 de grame.
Sport – 20 minute de mers rapid
Tărâțe de ovăz – 1,5 lg
Tolerate – 0
Băuturi – 2 l de apă minim (consum limitat de sare)
Exemplu de meniu:
Micul dejun
1 cafea (cu îndulcitor și lapte degresat)
+ salată
Pranz
Ciorbă + Varză la cuptor cu pulpe afumate
Gustare
4 bucăți Pain doux
Cina
Miercuri
Proteine+legume+150 g fructe
Miercurea este ziua în care se consumă proteinele și legumele, la care se adaugă 150 g fructe (cu excepția bananelor, strugurilor și fructelor seci).
O porție de fructe este reprezentată de un măr, o portocală, o pară, un grapefruit, 3 mandarine mici, o caserolă de căpșuni sau zmeură, un kiwi etc.
Sport – 30 minute de mers rapid
Tărâțe de ovăz – 1,5 lg
Tolerate – 1 aliment tolerat
Băuturi – 2 l de apă minim (consum limitat de sare)
Exemplu de meniu:
Micul dejun
1 cafea (cu îndulcitor și lapte degresat)
+ Rulada din piept de pui cu sunca
+ salată
Pranz
Ciorbă + Pui cu ciuperci în sos alb + fruct/e
Gustare
Cina
Joi
Proteine + legume + 150 g fructe + 45g pâine integrală
Joia este o zi în care putem consuma alimentele din ziua precedent la care putem adăuga 45 g pâine integral (2 felii).
Pâinea este bogată în fibre ideale în tranzit, în vitamine și minerale.
Sport – 30 minute de mers rapid + 1 serie de exerciții (sau 40 minute de mers rapid)
Tărâțe de ovăz – 1,5 lg
Tolerate – 1 aliment tolerat
Băuturi – 1,5 l de apă minim (consum limitat de sare)
Exemplu de meniu:
Micul dejun
1 cafea (cu îndulcitor și lapte degresat) sau ceai
+ 2 felii de pâine integrala
+2 ouă fierte
Pranz
Ciorbă + Tigaie picantă cu pui + fruct/e
Gustare
2 felii de cheesecake sărat cu șuncă
Cina
Vineri
Proteine+legume+150 g fructe+45g pâine integrală+40 g brânză
Astăzi se consumă alimentele de luni, marți, miercuri și joi, la care adăugăm 40 g brânză. Este o sursă bună de calciu și vitamina D.
-1 portie de branza tare (Emmentaler, Gruyere, Volume, parmezan )
-1 portie de brânzeturi cremoase, cum ar fi Camembert, Brie, brânză Reblochon, capră .
-1 portie de branza proaspata, cu 15-20% grasime (mozzarella, branza feta, Emmentaler).
Sport – 30 minute de mers rapid + 2 serii de exerciții (sau 45 minute de mers rapid)
Tărâțe de ovăz – 1,5 lg
Tolerate – 1 aliment tolerat
Băuturi – 1,5 l de apă minim (consum limitat de sare)
Exemplu de meniu:
Micul dejun
1 cafea (cu îndulcitor și lapte degresat) sau ceai
+ 2 felii de pâine integrală
+ 1 felie de șuncă de curcan
+ 40 g cașcaval
Pranz
Ciorbă + sarmale + fruct/e
Gustare
1 felie de cheesecake cu lămâie
Cina
2 felii fritata cu ardei și ciuperci
Sâmbătă
Proteine+legume+150 g fructe+45g pâine integral+40 g brânză+200 g amidonoase
Alimentelor consumate în ziua de vineri le adăugăm amidonoasele (200 g preparate, circa 70 g nepreparate). Se consumă o singură porție (linte, mazare, fasole, orez basmati, paste al dente, gris, bulgur, quinoa). De preferat a se evita cartofii.
Acestea conțin amidon, fibre, proteine, minerale și vitamine.
Sport – 30 minute de mers rapid + 4 serii de exerciții (sau 60 minute de mers rapid)
Tărâțe de ovăz – 1,5 lg
Tolerate – 1 aliment tolerat
Băuturi – 1,5 l de apă minim (consum limitat de sare)
Exemplu de meniu:
Micul dejun
1 cafea (cu îndulcitor și lapte degresat)/ceai
+ 2 felii de pâine
+ 40 g Ementaler
+ 2 felii de șuncă degresată
Pranz
Ciorbă + paste cu pui la cuptor + compot de pere cu îndulcitor
Gustare
Iaurt degresat cu tărâțe
Cina
Piure de broccoli + grătar din piept de pui
Duminica
Este in care ne relaxam. Păstrăm alimentele premise în zilele de luni, marți, miercuri, joi și vineri. Puteți merge la restaurant sau să mâncați acasă. Astăzi, nici o frustrare!
Masa de gală poate fi compusă din: 1 aperitiv, 1 fel principal, 1 desert sau brânză, 1 pahar de vin.
Sport – 60 minute de mers rapid + 4 serii de exerciții
Tărâțe de ovăz – 1,5 lg
Tolerate – 1 aliment tolerat
Băuturi – 1,5 l de apă minim (consum limitat de sare)
Exemplu de meniu:
Micul dejun
1 cafea (cu îndulcitor și lapte degresat) sau 1 ceai
+ 1 felie de șuncă sau un ou fiert
Pranz
Masa de gală
Gustare
Fruct/e
Cina
2 felii de pâine integrala+40 g brânză tare
Dupa fiecare ciclu de 7 zile se incepe un nou ciclu si tot asa pana se ajunge la greutatea dorita. Odata atinsa aceasta greutate intrati in faza de consolidare a dietei dukan clasice, urmata de stabilizare!
Nu uitati, inainte de a incepe orice dieta informati-va cu privire la principiile acesteia si consultati medicul care va urmareste (medicul de familie).
Sursa:
www.dukanaute.com
http://www.dukandiet.com/low-carb-diet/72-nutritional-staircase/680-nutritional-staircase
http://www.regimedukan.com/maigrir-avec-la-methode-dukan/1-methode-2-solutions/escalier-nutritionnel
Pierre Dukan, L`escalier nutritionel, 2014
Super explicata!Multumesc!
Ma bucur ca a iesit materialul usor de inteles.
Waw…super
O intrebare am, te rog mult. Crezi ca are vreo importanta duminica daca sunt in PP sau PL pentru a incepe de luni cu noul principiu?
Multumesc frumos!
Nu.
Sunt 2 fructe pe zi ? Am vazut pe alte pagini ca e doar 1 fruct de 150 gr…
1 fruct mai mare sau 2 mai mici…
buna ,sunt la dieta de 2 luni si 5 zile. sunt multumita , am slabit in jur de 8 kg dar de mai bine de 2 saptamani stagnez nu am mentionat sunt in croaziera pp-pl.
as dori un sfat , vand in vedre stagnarea , sa trec pe noua varianta?as vrea sa mai dau 4-5 kg jos nu mai mult.
fac miscare , mai ales mers pe jos… aproape zilnic , dar mult mai mult de 30 de minute.
felicitari pentru retete ! mi-au fost de un real sprijin si mereu gasesc ceva bun de facut , bravo!
Buna!
Sotul meu acum este in perioada de consolidare. Ar trebui sa o tina pana in iulie. A tinut atacul si croaziera…Aceasta noua etapa…de fapt o inlocuieste pe cea de consolidare? Ar putea sa o tina si el dupa care sa intre in stabilizare? Multumesc
Nu o inlocuieste. Noua varianta se suprapune peste primele 3 ale dietei dukan, deci nu doar peste consolidare.
Buna seara , foarte permisiv acest nou regim perfect chiar, de 4 saptamani l-am inceput pe acesta cu scara nutritionala si am slabit 1 kg pe saptamana.
Bravo Anamaria. Mi-ar placea sa ne mai tii la curent.
au trecut 7 saptamani de scara nutritionala si functioneaza perfect in unele saptamani am dat chiar si 1.5 kg jos si chiar tinem masa de sarbatoare duminica si au fost si sarbatorile si am mai trisat dar acul cantarului merge tot in jos , am slabit 12 kg in 2 luni jumate si mai am 4 , pe care le voi da in 3 saptamani jos si pe urma stabilizarea
Bravo Anamaria. Ma bucur sa aud ca functioneaza (eu am tinut doar varianta clasica). Spor la slabit si sa ne spui rezultatul final.
in sfarsit un coment care spune ca functioneaza noua varianta. Multumesc!!!
Dar am o nelamurire….nu trebuie sa intri in consolidare?
…zici stabilizare?
merci
Ba da, se consolideaza mai intai si apoi stabilizarea.
Buna,
Am si eu o nelamurire..a consumat cineva pana acum avocado in aceasta dieta?pentru ca cei mai multi sustin ca acest fruct este de fapt o leguma, care contine foarte multe proteine si grasimi bune..
Nu e pe lista permiselor.
Dupa ce am scapat de kg nedorite..cum se realizeaza mentinerea? Se incepe stabilizarea definitiva?
Prin stabilizare, da.
mulțumesc
Buna ziua,
Va rog mult sa ma ajutati,
Am 65 de ani si prost cu sanatatea, toata viata m am luptat cu dietele si kg ramele,credeti ca pentru mine este buna acest program?
Am 103 kg si 159cm,va rog mult ajutati ma
Multumesc
Din pacate nu sunt medic si nu pot face recomandari.
Exact pe placul meu varianta asta! Am slabit cu Dukan clasic 17 kg, am luat o pauza si as vrea sa mai slabesc 5 kg, asa ca noua metoda este ceea ce imi trebuie! Multumesc pentru post, imi esti de un mare ajutor! Tu ai incercat-o?
Mult succes! Eu nu am incercat-o. Dar sunt fete care deja au 3-4 saptamani si slabesc in medie cam 1 kg pe saptamana.
as dori sa incep aceasta dieta , am doar o intrebare , trebuie neaparat mancat ceva din fiecare categorie ca sa aiba efect dieta , de ex in z5 daca nu consum paine integrala sau branza tare ( care orcum nu imi place ) se intampla ceva? am 1,69 si 84 kg, multumesc
nu are nimic Dalia , sunt zile in care desi este permis 2 felii de paine integrala eu nu le mananc sau fructul nu il mananc , nu are chiar nimic:) alimentele permise sunt pentru a usura dieta si a ne face viata mai usoara dar daca nu le consum am observat ca in saptamana in care nu mananc painea integrala permisa slabesc cam 1.2 kg putin mai mult decat in saptamanile in care mananc painea.
Buna am 1,69 si 84 kg si vreau sa incep acest regim , am o intrebare , trebuie neaparat mancat ceva din fiecare categorie ca sa aiba efect dieta , de ex in z5 daca nu consum paine integrala sau branza tare ( care orcum nu imi place ) se intampla ceva? daca multumesc
Nu pot sa iti dau un raspuns din pacate la intrebarea asta, deoarece nu il detin nici eu. Probabil ca nu se intampla nimic.
Buna, eu sunt la faza de atac de 3 zile ( reteta cea veche ) am slabit 3 kg , merge bine , doar ca azi am dureri de stomac ….din cauza ca am mancat prea mult ? Pieptul de pui il gatesc in cuptor pe tava de gratar ( il tin mult in cuptor ) poate din cauza asta ma doare stomacul fiind carnea prea seaca . Eu vreau sa slabesc 20 kg …deci am mult de lucru
…..intrebarea mea este : daca fierb pieptul de pui in apa cu vegeta si condimente este ok ? Este valabil , adica echivalent cu puiul la gratar ?
Ca mananci prea mult? In niciun caz. S-ar putea sa fie de la taratele de ovaz. Sunt persoane care nu le tolereaza. In plus nu trebuie sa mananci puiul la gratar sau fiert. Ai atatea retete de atac pe care le poti prepara. Uita-te aici pe site. E pacat sa te privezi chiar si de tocanite in atac.
Buna! Puiul la cuptor in atac il poti asezona cu condimente ele fiind permise, usturoi si pune-i putina apa sau poti sa faci o punga din hartie de copt si sa bagi acolo cu de toate mai putin ulei. Incearca!
Buna,am tinut dukan clasic am dat jos 24 de kg ….am facut pauza mai am de dat 7 kg jos ma bucur de aceasta varianta, de cate ori incercam sa reiau dukanul nu reuseam …succes la toata lumea,,,
Succes si tie si sa nu uiti sa ne tii la curent.
Am slăbit cu metoda Dukan 48kg. Ar trebui să intru în etapa de consolidare. Se poate să continui cu noua metodă Dukan 2-3 săptămâni și apoi să trec direct la etapa de stabilizare?
Nu. Daca ai ajuns in faza asta trebuie neaparat sa tii consolidarea. E cheia dietei.
Buna!
Pentru ca am vrut sa mai dau 3,5 kg (acum 2 ani am slabit 12kg cu dukan), am zis sa urmez noua metoda. Si bine am facut
In fix 4 sapt am dat 2,6 kg. Imi place ca pot manca si fructe aproape toata saptamana.
Inca putin si ajung la target
Deci merge, constatat!
Bravo tie. Iata ca merge simplu si usor. Spor mai departe :*
am renuntat la dieta de o luna si ceva…vreau sa o reiau..oare mai are acelasi efect? am slabit 7 kg in 3 sapt fara sport am tinut strict 6 zile de atac si pe urma croaziera…a mai renutat cineva si pe urma a reluat-o?
Mai sunt persoane care au renuntat si dupa o perioada au reluat dieta. Tu ce vrei sa tii, dukan clasic sau noua varianta?
Buna si eu am slabit cu dukan clasuc 24 de kg ..acun trebuie sa mai dau joc cam 7 kg..am inceput de luni azi fiind vineri si merge chiar foarte bine si e mult mau usor..vreau sa iti multunesc inca o sata admin mi’ai fost de mare ajutor.
Mult succes draga mea!
Scz pt greseli tel asta:)
buna…vreau sa o tin pe cea clasica…mai este o luna si 19 zile pana la nunta si as vrea sa mai dau c jos…multumesc pt rasp o seara placuta
Ai mai tinut dieta?
Buna. As aprecia foarte mult daca ma poti lamuri. Acum 7 luni am tinut aceasta dieta doar 4-5 saptamini dupa care am renuntat . Am mai incercat de 2 saptamini s-o tot tin dar nu mai pot . Cred ca sunt prea multe proteine pt mine, nu ca nu mi-ar placea, dar colesterol meu e un pic marit si virsta….. Te rog sa-mi spui daca pot sa incep direct cu ”scara nutritionala”. Afecteaza ca am mai incercat si inainte? ce crezi? multumesc anticipat
oare pot sa incep cu perioada de atac?am inteles k numai dupa un an de zile se reia din nou per de atac…voi ce credeti?
pt ramika..dupa cat timp ai reluat-o? pupici
Imi plac foarte mult fructele si lactatele. Sunt plăcerea mea vinovata.In zilele cand sunt permise fructele, pot mânca doar fructe si ceva proteine?
Din pacate nu. Ai voie doar cate un fruct pe zi. Trebuie sa repecti proportiile si cantitatile indicate!
Buna seara.Multumesc mult pentru tot ceea ce faci pentru noi.Ne esti de mare ajutor(mie si fiicei mele).Acum am descoperit noua metoda si am dori sa o facem.Ar trebui sa incepem a doua saptamina de croaziera in care am facut 3pp cu 3pl.Avem de dat jos cam 15kg.Care ar fi sfatul tau?multumim mult si o sera buna.
Buna seara! Cum va merge pana acum? Cum ati slabit? Vi se pare grea varianta clasica? Va lipsesc fructele?
Pana acum eu am dat jos 5kg(am 45 ani)si fiica mea 6(22ani).Adevarul este ca ne lipsesc fructele si metoda noua ni se pare mult mai atragatoare.Pana acum nu ni s-a parut grea nici metoda clasica,doar ca am “trisat”putin la branza.Am folosit branza feta(degresata) la prepararea unui drob(foarte delicios).
Buna, ciresele sunt permise in caeasta dieta?
Da.
Buna ziua. Vreau sa ma apuc si eu de aceasta dieta si am primit ceva sfaturi de la cineva care a tinut Dukan clasic si nu stiu daca se aplica si in aceasta dieta, cum ar fi: se poate manca si pielea de la pui si galbenusul de la ou?; este permis uleiul (nu neaparat in prajeli, ci mai degraba in salate sau putin pe carne cand o pun la cuptor)? energizante sau cola zero sunt permise? Multumesc mult!
Pielea nu, galbenusul da. uleiul de masline – 1 lgt/zi, cola zero da
salut.. doar sa ma lamuresc si eu.. pot trece la varianta noua daca sunt in croaziera..??? mai am de slabit vreo 6 kg si nu merge, sunt in stagnare de ceva timp.. sau sa stau pe croaziera, metoda clasica??? (si as vrea sa mai gust din capsuni, macar)
la masa de gala de duminica se poate manca orice aliment care este interzis in timpul dietetei! adica si mici sau altceva din comert? Se poate manca chiar si o prajitura de cofetarie? Sau masa de gala trebuie sa contina tot alimente degresate si preparate conform principiilor dukan?
Da, poti manca orice vrei tu
as fi recunoscataore si eu pt un raspuns))
mersi frumos
Catia poti trece la varianta noua sa vezi cum merge. Sunt mai multe fete care au trecut la varianta asta. Si cum nu mai ai asa multe kg e ok. Dar o sa mearga mai lent (1-1,5 kg pe saptamana).
Super! Multumesc frumos pt raspuns. Tin de doua saptamani noua dieta dukan si merge un pic cam greu cu slabitul desi respect toate regulile. Oricum nu renunt! In dieta asta am voie macrou afumat din comert?
Da, ai voie.
Buna,
Am inceput aceasta dieta de 15 zile impreuna cu iubitul meu. Eu trebuie sa slabesc 25 kg iar el 40 kg. Am tinut atac 7 zile si acum, normal, suntem la croaziera. Eu am slabit doar 3 kg(m-am apucat de regim in noiembrie, dar am renuntat dupa 10 zile, pentru ca tineam doar eu si nu puteam sa-i gatesc) si el a slabit 8 kg. E posibil ca eu sa dau atat de greu pentru ca am mai incercat regimul acum ceva timp? Sa fac ceva deosebit sa dau mai bine jos? Multumesc!
Organismele sunt diferite. in plus el aer aproape dublu de slabit, deci la el merge mai repede. rabdare si consecventa.
Am postat aseara un comentariu dar astazi vad ca nu mai este, revin insa in caz de probleme tehnice cu problema mea. Tin noua dieta dukan de 4 saptamani si in ultimele doua nu am slabit deloc. adica in primele zile dau cateva sute de grame, spre sfarsitul saptamanii le iau la loc, poate chiar peste. vreau sa precizez ca sunt foarte corecta in ceea ce mananc, nu am trisat absolut deloc, respect principiile, gatesc numai retete de pe acest site, ba chiar sunt zile in care sar peste fructe sau peste painea integrala ca sa slabesc mai repede. unde este problema? la cina festiva de duminica am mancat odata paste la un local si o inghetata, iar duminica urmatoare un meniu kfc si o inghetata. sa fie asta problema, intelesesem ca am voie orice si nu cred ca am exagerat.
nu as vrea sa renunt, am 1,75 si 73 de kg. as vrea sa mai slabesc cam 5 kg. oare de ce merge atat de greu la mine?
tin sa precizez ca beau peste 2 l de apa pe zi si merg de 2 ori pe saptamana la sala.
sa trec pe dieta dukan clasica? ce sa fac?
Buna. Nu stiu ce sa iti spun…Stiu de la fetele care o tin ca au slabit 1-1,5 kg pe saptamana, nu am auzit de stagnari asa repede. Miscarea zilnica o faci? Poate esti si inainte de menstruatie… Daca spui ca respecti dieta si vezi ca nu slabesti in urmatoarea saptamana sau urmatoarele 2 poti incerca varianta clasica. Chiar sunt curioasa sa imi povestesti.
Buna,vin si eu cu o intrebare: e bine sa tin noua dieta daca vreau sa slabesc vreo 5kg? Am tinut-o pe cea clasica acum 1an si jum, dar am pus la loc cam 5 kg( din vina mea!)
Da, e ok.
In aceasta dieta am voie sa pun bors la ciorba?
Daca nu are zahar sau alte ingrediente interzise e ok.
Buna,
Am inceput noua metoda a doctorului.
Vroiam sa stiu daca incepand de joi pot manca doua rondele de grau expandat in loc de doua felii de paine?
Multumesc.
In carte nu scrie despre o astfel de posibilitate.
Stiu ca nu scrie.
Totusi o sa inlocuiesc painea cu rondele de grau(contin grau ca si painea).
O zi frumoasa.
am inceput dieta clasica sunt in a 3 zi pot continua cu cealalta?
da
Am tinut Dukan clasic acum un an si jumatate dar l-am lasat la doua saptamani dupa ce am iesit din atatc. Am slabit 7 kilograme si tinusem atacul 10. Am 83 de kilograme si 1.61m. Am inteles ca noua dieta este pentru cei care vor sa slabeasca doar pana in 15 kg. La my true weight spune ca ar fi 61. Eu vreau sa slabesc mai incet pentru ca am sanii foarte mari (120cm in bust si 85 sub san) si nu as vrea sa-mi ajung la genunchi in 2 luni. La o medie de 1 kg pe saptaman, ai crede ca in 22 de saptamani as slabi pana acolo?
Ritmul de slabire variaza de la o persoana la alta. Poti slabi chiar mai mult de 1 kg pe saptamana si atunci merge mai repede
ms pt rasp., pot manca konjac in ziua cu paste sau chiar si in alte zile avandin vedere ca sunt dintr-o planta?!
Da, poti se le mananci. Se consuma si la varianta clasica inca din atac.
Buna am si eu o nelamurire….trebuie sa incep cu atacu si croaziera si dupa scara nutrizionala…….sau pot incepe regimul direct cu scara nutritionssla.multumesc
Scara nutritionala este o dieta separata. Se tine exact asa cum e, incepand cu prima zi de luni.
Buna, am si eu nevoie de un sfat. Am inceput dieta clasica in ianuarie si pana acum am slabit 26kg. Mai am cam 5 kg pana la targetul sugerat de test, dar nu mai pot fizic sa stau departe de fructe. Ma gandeam fie sa intru in consolidare si ma intorc in croaziera cand trec fructele, fie sa incerc varianta asta de regim. Oare daca am tinut variante clasica cu alternanta 1/1, o sa mearga scara nutritionala? Chiar am nevoie de un sfat pt ca as vrea sa ajung la target. Multumesc mult!
Sunt mai multe fete care au trecut din croaziera in Scara si le merge bine. Poti sa faci si tu la fel. Gasesti aici pe FB grupul fetelor care tin Scara https://www.facebook.com/groups/263947047120310/
Buna
Am tinut Dieta Dukan si am slabit 23 kg dupa care a trebuit sa renunt la dieta din anumite motive.Am pus la loc 10 kg dupa care am tinut dieta Montignac 5 saptamani.In acext timp n am slabit dar nici nu m am ingrasat.Am inceput acum noua dieta Dukan si am slabit 1 kg pe saptamana.
Ma surprinde ca slabesc atat ca si cu cea clasica mai ales ca nu am tinut cont de cantitatea de fructe mancata.(cam un kg pe zi)Am tinut seama insa de principiile dietei Montignac in care nu am combinat pastele sau painea integrala cu carnea sau branza si nu am mancat fructe cu indice glicemic mare si nici amidon nu am consumat.
In schimb, cum am zis fructe cat cuprinde.
Si nici nu mi am facut portia de mers pe jos
Inca ceva:iaurt nu am mancat mai mult de 2 pe zi si nu am folosit indulcitori.(ca asa zice Monti)
In schimb am mancat in zilele cu fructe cate o mana de fructe uscate ca sa imi satisfac pofta de dulce dat am tinut iarasi cont de Monti care spune fructele cu IG peste 35 nu trebuiesc combinate cu lipide
Am facut si o prajitura rasturnata cu mere cu blat din tarate oua fara indulcitori dar cu mere galbene f dulci .O bunatate
Deci eu tin o Dieta combinata care vad ca da rezultate.O sa mai tin si saptamana asta tot asa sa vedem ce se mai intampla
Mult succes!
Buna!
Am si eu o intrebare. Nu am vazut nicaieri informatii despre taratele de grau. E permisa si in scara nutritionala prima lingura de tarate de grau? Lunad lucrurile logic, daca se pastreaza aceleasi alimente permise, raspunsul ar fi da, dar vroiam sa ma verific si nu am gasit nicio informatie explicita legata de asta
Da, e permisa 1 lg pe zi si in scara nutritionala.
Buna! Am tinut pana acum noua dieta dukan si sunt multumita de rezultate.inca mai tin ca as mai vrea sa dau 3kg, insa am aflat ca sunt insarcinata. Ce fac de acum incolo? Mai am voie sa tin macar un fel de stabilizare? Ma gandesc ca daca o sa mananc normal o sa ma ingras foarte mult. Nici nu vreau sa afectez cumva copilul.
Felicitari in primul rand. Tot ce trebuie sa faci de acum incolo este sa mananci un PL normal in care sa mai adaugi din cand in cand si carbohidrati, exact ca in stabilizare. Totul o sa fie ok daca ai grija de tine. Sarcina usoara!
din 4 iulie tin SN si am slabit 6 kg , voi pleca in concediu o saptamana la mare, pe o insula greceasca, am doar mic dejun si mult soareeee si caldura si chiar nu stiu cum ma voi descurca!
O sa te descuri. Consuma salate si mult peste si o sa fie ok. Distractie placuta!
Buna,dupa testul dietei imi trebie 3 zile de atac, 84 de zile de croaziera si 120 de zile perioada de consolidare, ptr 15kg de slabit.intrebare mea este: Tin cele 3zile de atac si incep scara nutritionala pana la cele 15kg, cu mult sport? Multumesc mult.
Sunt 2 diete diferite. Atac urmat de croaziera la dieta clasica sau Scar nutritionala care nu are atac doar ziua de luni cu proteine.
Acum sunt lamurita si iti multumesc. Voi tine scara nutritionala pana ajung la kg dorite, respectand planul dietei si facand si sport bicicleta medicinala.Te tin la curent cu rezultatele mele.
Buna, Imi poti spune te rog, ce rezultate ai avut cu aceasta dieta? Mersi
Eu nu am tinut Scara. Dar poti intra pe facebook pe grupul fetelor care o tin si sa vezi rezultatele https://www.facebook.com/groups/263947047120310/
Am revenit cu cateva detalii despre mine.Am 45 de ani ,176cm si 91kg. Vreau sa mai dau macar 15kg si acum voi tine scara nutritionala facand si sport. Iti multumesc pentru raspunsul tau rapid si ajutorul dat cu acest site.
Mult succes la slabit draga mea!
Buna, sunt o “activista” veche a dietei Dukan
. Am slabit in 2012, 14 kg si m-am mentinut un an, cand din motive de sanatate, am renuntat. si intr-un an le-am pus la loc:) Acum este prima zi, din scara nutritionala. voi incerca aceasta noua varianta, pentru ca imi lipsesc f mult fructele. Am suferit f mult in dukan clasic din cauza lipsei fructelor, mai ales fizic, oricata apa am baut si sport am facut nu mi-a ajutat la nimic…sper sa merg bine cu noua varianta
Doamne Ajuta!
Mult succes Viorica. Daca te tii de Scara poti slabi f frumos!
Buna, aproape 3 luni am tinut Dukan Clasic. As schimba de noua varianta (as mai vrea sa slabesc 4-5 kg).
Insa, am cateva lucruri pe care nu le-am inteles pe deplin. Taratele de ovaz avem voie doar 1 lg jum? Taratele de grau si psyllium le consideram tolerate? (caci eu imi fac diverse retete de paine din tarate sau dulciuri si sa stiu cum fac de acum incolo).
Carte sau ceva mai multe informatii despre noua metoda unde as putea gasi? Sa ma documentez mai bine.
Sper ca nu v-am plictisit foarte tere si sper sa reusesc sa slabesc si cu noua metoda.
Taratele de ovaz – 1 lg jum /zi. Taratele de grau si psyllium sunt permise 1 lg pe zi. Carte doar in franceza, engleza. Informatii mai multe adunate din carte aici pe site sau pe FB pe grupul Scara nutritionala dukan.
Multumesc din suflet pentru raspuns. Am citit tot ce am gasit pe aici si m-am luminat
Acum, mai ramane doar sa slabesc
Buna. As aprecia foarte muult daca ma puteti lamuri. Acum 7 luni am tinut aceasta dieta ,Dukan clasic, doar 4-5 saptamini dupa care am renuntat . Am mai incercat de 2 saptamini s-o tot tin dar nu mai pot . Cred ca sunt prea multe proteine pt mine, nu ca nu mi-ar placea, dar colesterol meu e un pic marit. Va rog sa-mi spuneti daca pot sa incep direct cu ”scara nutritionala”. Afecteaza ca am mai incercat si inainte? Cine poate sa-mi dea un raspuns? Trebuie sa ma staduiesc sa tin macar perioada de atac si pe urma sa le inlocuiesc pe celelate cu scara nutritionala, sau trec direct. Mltumesc anticipat!
Nu ar trebui sa afecteze prea tare. Scara nutritionala este mai usoara. Cauta grupul de facebook pentru expereinte similare. https://www.facebook.com/groups/263947047120310/388089654706048/?notif_t=group_comment_follow
se poate consuma și soia?
In ce zi?
Scrie la ziua de luni despre soia si produsele vegetale.
Eu am – 10 kg. Din octombrie pana acum, cu pauze, cu trisat…
Bravo Ana!
Eu am inceput scara nutritionala Ducan in 3.05.2015 pe atunci aveam 68 de kg .(In urma unui tratament predninson si hemisuccinat de hidrocortizon am luat in plus 15kg)acum am ajuns la 58 de kg.
Felicitari!
Referitor la activitatea fizica, ai respecat strict scara Dukan sau ai mai adaugat exercitii fizice? Multumesc anticipat.
Intr-adevar nouă metodă funcționează!! Eu am ținut dukan clasic un an și jumătate,timp în care am slăbit peste 20 kg.Am început scară nutrițională în data de 9.februarie.2015,am slăbit 4-5 kg până acum,cu trișări,cu abateri..mă decal mulțumită de scara!
Felicitari Nicoleta. Fara trisari erau mai multe date jos sunt sigura
)
Am 55 ani si din motive de sanatate nu pot face sport; am inceput sa “urc” scara in 10 aprilie (75.5) si, incet-incet, pana astazi am renuntat la 6 kg din ” rucsacelul meu”. Ma declar multumita de “performanta” mea:)Consider ca aceasta dieta iti permite sa mananci orice in cantitati de “bun simt” ; mancam sanatos si inainte dar acum am renuntat la dulciuri ( imi prepar acasa mereu cate ceva folosind stevia sau xilitol) si am redus consumul de fructe,(in sensul ca nu mai rontai 1 kg /zi)…in rest, toate vechi: fara prajeli, fara grasimi, multe salate,legume, carne de pasare, peste, branzeturi slabe…In concluzie, este o dieta permisiva ce poate sa fie urmata de oricine, trebuie , doar, sa aveti rabdare cu…voi!
Multumim Marina pentru ca ne-ai povestit experienta ta cu Scara
Din Septembrie si pana acum 10 kg, merge mai greu pt ca ammai tinut Dukan acum 2 ani, dar si pt ca nu am tinut complet ca la carte…adica de Craciun nu am tinut o saptamana, concediu n-am tinut
Bună seara, dragelor. Ca fondator al grupului Scara Nutriționala Dukan ( grup despre care face vorbire adminul acestui minunat site ) va pot confirma și eu ca Scara funcționează. Nu numai pentru mine, ci, iată pentru aproape 10 000 de ușeri înregistrați în grup. Dacă te ții de treaba ( și dacă nu, avem noi grija sa te facem sa te ții…) e imposibil sa nu reușești. Eu chiar am avut tupeu sa sper ca voi doborâ bariera celor 15 kg pe care le preconizează Dukan ca pot fi slăbite cu scara. Eu cred ca scara te învață, mai întâi de toate, sa devii ordonat în ce privește mesele. Te învață cum sta treaba cu cantitățile, căci la final vei ajunge sa înțelegi cum arata o masa normala. Te lasă să îți faci de cap la o masa duminica. Și dacă îți faci prea tare de cap, tabelul pe care îl ținem pe grup te aduce cu picioarele pe pământ. Pana te obișnuiești și devine normal. Eu nu as fi putu sa țin scara fără acest site, pe de alta parte. Adminul acesta de aici a avut mereu înțelegerea de a îmi da rețete potrivite, sfaturi utile ( mai ales la inceput) și niciodată nu s-a supărat când am modificat vreo rețeta. Deci da, scara funcționează. Dar părerea mea e ca funcționează mai bine împreună. ..
Multumesc Mara